Povesti de viata
Ma numesc E. S., sunt casatorita, am o fiica si lucrez ca muncitoare. Povestea mea a inceput cu o durere de stomac care tot crestea, pana a ajuns in timp sa ma doara si capul si apoi tot corpul. M-am dus la medic si in cele din urma am ajuns la Spitalul Elias, la tomograf.
Asa am aflat ca am cancer. Am plans o luna intreaga. Fata si sotul meu m-au sprijinit fara oprire si asta m-a ajutat mult, desi a fost si pentru ei o lovitura la fel de grea.
Prietenele mi-au dat si ele putere. Nu le-am ascuns nimic din ceea ce mi se intampla si m-au vizitat toate. Cu tot sprijinul pe care l-am primit am reusit sa accept ceea ce mi se intampla, m-am impacat cu gandul si mi-am gasit forta sa lupt. Nu stiam nimic despre boala mea si nu stiam nici ce ma astepta, dar familia mi-a dat speranta de care aveam nevoie ca sa continuu.
Doamna doctor mi-a recomandat tratamentul pe care l-am suportat foarte bine, iar, in timp, starea de sanatate mi s-a imbunatatit. Mi-am pastrat rutina saptamanala, imi petreceam zilele la biserica si acasa. Credinta m-a ajutat mult in lupta cu boala groaznica pe care o aveam de infruntat, aici mi-am gasit alinare si sprijin.
Acesta este si sfatul meu pentru oricine este obligat sa treaca prin ce am trecut si eu. Mergeti inainte cu credinta in Dumnezeu si gasiti sprijin in oamenii care va inconjoara! Trebuie sa credem ca va fi bine si trebuie sa ramanem mereu puternici, orice ni s-ar intampla.
Ma numesc G.P, am 41 de ani, in prezent sunt functionar public in Suceava. Sunt casatorita si am o fetita studenta.Sunt o persoana obisnuita, putin timida, iar ca pasiune pot sa spune ca imi place mult sa lucrez la calculator. Nu pot sa imi explic de ce m-am imbolnavit de cancer pulmonar, nefiind fumatoare. Cred ca stresul cotidian a avut o legatura cu declansarea bolii. Am fost diagnosticata in luna mai 2007 in urma unui accident cerebral. Stand in pat mi-am pierdut cunostinta, motiv pentru care am ajuns la spital la Iasi. Mi s-a facut o computer tomografie la cap si mi-au spus direct ca am o tumora si ca s-ar putea sa fie chiar o metastaza, asa dupa cum arata.
Medicii au inteles ca sunt foarte interesata de tot ceea ce inseamna boala mea si am fost prima care am aflat un posibil diagnostic chiar in prima zi. Intrucat operatia se anunta a fi una foarte dificila, cu multe efecte secundare datorita localizarii tumorii, m-am deplasat la o clinica de neurochirurgie din Bucuresti. In cursul analizelor medicale pentru operatie s-a descoperit pe o radiografie ca am o pata de 3 cm pe plaman. Diagnosticul final l-am aflat dupa analiza medicala in urma operatiei la cap, operatie facuta in Germania. S-a stabilit ca este un cancer pulmonar. In acel moment am fost foarte suparata, pentru ca banuiam dar tot mai speram sa nu fie cancer.
Inainte de a fi diagnosticata n-am stiut absolut nimic despre aceasta boala. Nu am fumat si nu m-am gandit niciodata ca as putea sa ma imbolnavesc de cancer pulmonar. Am aflat detalii despre aceasta boala abia dupa ce am fost diagnosticata. Cel mai usor mi-a fost sa aflu informatii de pe Internet. In ultimii doi ani inainte de diagnostic am avut o tuse seaca in perioada rece a anului, tuse pe care o tratam cu miere de albine. Aceasta tuse nu se insotea niciodata de febra, dureri. De asta nici nu am dat importanta. Simptomul cel mai important a fost o oboseala foarte pronuntata. Nu parea nimic grav din cauza caruia sa ma sesizez ca ar putea sa fie ceva cu plamanul meu. In momentul in care am fost sigura de diagnostic am fost foarte suparata, dar doar pentru o zi. A doua zi de dimineata mi-am propus sa accept boala, sa accept ca am de intampinat o greutate mare si sa lupt in continuare pentru viata mea.
Familia, cunostintele, colegii au fost foarte surprinsi de acest diagnostic, ca si mine de altfel. Mi-au fost alaturi. Poate unii s-au speriat, le era teama sa vorbeasca cu mine, dar cand au vazut ca eu nu sunt speriata, ca ma comport ca si inainte, atunci n-au mai fost nici un fel de probleme de comunicare. Am o prietena foarte buna cu care am discutat poate mai mult decat cu mama mea, care stiam ca sufera foarte mult. I-am spus despre tot ce simt, toate problemele mele. Nu mi-am pus problema de ce m-am imbolnavit niciodata. M-am gandit ca nu are nici un sens sa ma plang. Am luat boala ca atare si mi-am propus sa ma lupt cu ea pentru viata mea.
Cancerul pulmonar mi-a schimbat viata complet. In primul rand, nu am mai mers la serviciu, am stat foarte mult prin spital, am facut foarte multe controale, am luat tratamente. Viata sociala – aproape inexistenta. Sunt oarecum altfel decat ceilalti. Eu am incercat sa ma comport oarecum la fel, dar nu pot sa fac aceleasi lucruri ca si ei pentru ca obosesc foarte repede. Nu pot sa muncesc ca inainte, urmare a radioterapiei pe care am facut-o dupa operatia la cap. Am probleme cu concentrarea si atentia. Acasa, de exemplu, nu mai pot sa dau cu aspiratorul, obosesc foarte repede, mai ales acum, am slabit foarte mult. Miscarea si aerul curat imi fac bine. Ma uit la emisiuni medicale la televizor, mai caut pe Net informatii de tot felul despre medicina, despre alti bolnavi care au suferit aceasta boala si care au reusit, cel putin pana in prezent, sa o invinga. Am urmarit forumuri, discutii despre aceasta boala si despre tratamentul pe care il urmez. Nu am apelat la un suport psihologic. Am incercat sa fiu foarte tare. Sotul meu s-a intalnit cu un psiholog, dar pana la urma eu am fost psihologul lui cel mai bun. Mi-a dat speranta increderea totala in Dumnezeu.
Mi-am dorit foarte mult sa imi vad fiica intrata la facultate, sa vad ca si-a ales un drum in viata. Asta a fost prima mea dorinta dupa ce am aflat ca sunt bolnava de cancer si ca este un cancer despre care se stie foarte putin. M-am bazat tot timpul pe parintii mei, care se roaga mereu pentru mine, am incercat sa fiu optimista si, mai ales, sa nu cad prada disperarii. Dupa aflarea acestui diagnostic, am devenit mai responsabila, ma gandesc mult la sanatatea fiicei mele, ma gandesc ca sanatatea este mai importanta decat orice altceva. Fiica mea este inca la varsta adolescentei. Este clar ca pe ea nu o sperie inca problemele acestea. Cu toate acestea, incerc sa o responsabilizez, s-o fac sa-si dea seama cat de mult inseamna sa ai grija de sanatate si sper ca sfaturile pe care i le dau acum au sa-si faca efectul mai tarziu. Ultimul an a fost poate unul dintre cei mai grei ani din viata mea. Pe langa faptul ca sunt bolnava, am avut emotiile examenelor fiicei mele, examenul de bacalaureat si examenul de
admitere la facultate.Cred ca aceste examene au fost principalul lucru care m-a preocupat. Dupa ce a intrat la facultate si toate lucrurile s-au clarificat, m-am linistit oarecum si m-am concentrat din nou asupra bolii mele.
Dupa operatia la cap, am facut 25 de sedinte de radioterapie la un cabinet particular din Germania. Operatia la plaman nu s-a putut efectua deoarece in urma examenului PET scan s-a dovedit ca aveam si ganglionii din sistemul limfatic afectati, iar operatia ar fi fost inutila. Am aflat de la un coleg care avea si el cancer ca se poate face tratament cu citostatice direct in tumora. Am facut tot in Germania 5 sedinte de chimioembolizare in plamanul stang, acolo unde se afla tumora principala, cate una pe luna, apoi in luna urmatoare, noiembrie 2007, am avut o interventie chirurgicala cu laser, minim invaziva, prin care a fost eliminata tumora din plaman. Peste alte 6 luni am efectuat un control, am trimis CD-ul medicului din Germania sa-mi comunice o parere asupra starii mele de sanatate. Am fost chemata din nou la sedinte de embolizare pentru ca aparusera niste tumori mult mai mici, metastaze, in acelasi
plaman. Aceste sedinte de embolizare au fost urmate de o sedinta de extirpare a tumorilor, dar cu microunde, nu cu laser.
In Germania mi s-a recomandat sa incep un tratament cu un medicament de ultima generatie sub forma de tablete. Primele doua cutii le-am primit in Germania ca donatie din partea firmei producatoare, in urma unei cereri pe care le-am adresat-o in scris de a-mi oferi tratament pentru boala pe care o am. Citisem pe internet despre acest medicament, am aflat ca este cel mai modern, cel mai potrivit pentru tipul meu de cancer. M-am intors in tara si m-am adresat medicului meu oncolog din Suceava sa ma ajute sa continui acest tratament. Mi s-a facut referat si am obtinut de la Comisia din Bucuresti aprobarea de a continua acest tratament.
Aproximativ o saptamana dupa tratamentul cu citostatice aveam unele probleme ca oboseala, tuse. Am avut mare incredere in acest tratament cu tablete si se pare ca a avut rezultate bune. Este mult mai usor de luat decat o chimioterapie obisnuita prin perfuzie si are efecte secundare mai usor de suportat. Am grija sa iau cate o tableta in fiecare zi, la aceeasi ora si sa respect instructiunile din prospect. Am avut parte de toate efectele secundare, dar sunt usor de suportat, nu m-au deranjat in viata de zi cu zi. Nu am intrerupt niciodata tratamentul, asa am inteles eu ca trebuie procedat pentru un efect cat mai bun al tratamentului.
In ceea ce priveste modul cum privesc eu viitorul, cred ca acest ultim tratament mi-a oferit ocazia sa am un viitor. Cat timp nu stiu, dar asta este esentialul.Asa cred eu. Datorita acestui tratament am un viitor sau ma gandesc la un viitor. Celor care sunt diagnosticati cu cancer (cancer) pulmonar le-as spune sa nu dispere, pentru ca sunt metode noi de tratament, probabil ca vor apare si alte metode si mai eficiente, sa lupte pentru viata lor, sa aiba speranta. Eu sunt o persoana echilibrata. Nu sunt o persoana optimista, dar am incercat sa imi impun um anumit optimism. Cred ca echilibrul m-a ajutat sa ajung pana la acest moment.
Ma numesc T.A., am 53 de ani, sunt de meserie lacatus sudor, dar sunt pensionar de un an de zile, datorita faptului ca am fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Am fumat 35 de ani iar in ultimii ani am fumat cate 50 de tigari pe zi. Am lucrat si in mediu toxic, dar cu ani in urma : fum de gaze de la sudura, vopsele, dar n-am simti niciodata ca as avea ceva la plamani.. Ma consider un om implinit. Am o familie reusita , am trei copii din care cel mai mic are sapte ani. Sunt un om activ , imi place sa ma plimb cu masina, sa ies la aer curat, sa mai misc cate ceva pe langa casa.
Am fost diagnosticat in 2007 cand am facut o operatie pentru un hidrocel. In urma radiografiei, mi s-a gasit o tumoare la plamanul stang. Interesant este faptul facusem acelasi tip de analize cu 7 luni inainte, pentru a ma angaja undeva si nu s-a vazut nimic. Am fost indrumat catre sectia de chirurgie toracica de unde am fost trimis urgent sa fac o computer tomografie. Apoi, mi s-a spus ca trebuie sa ma operez urgent, pentru ca boala a fost descoperita la timp. Eu am tusit ani de zile si am crezut ca este din cauza fumatului. In ultima perioada tusea se agravase. Nu am scuipat sange niciodata insa cu putin timp inainte de operatie am simtit o durere in piept , dar am crezut ca ma dor muschii si atat. Nu m-am gandit deloc ca as putea sa am ceva la plamani.
N-am stiu nimic despre aceasta boala si am ramas pur si simplu blocat cand mi s-a spus ca am cancer la plaman. Diagnosticul l-am aflat de la chirurgul care m-a operat. In prima faza atat eu cat si sotia mea ne-am speriat foare tare. Eu am fost un om puternic, nu m-am gandit niciodata la boala.
Cand am aflat acest diagnostic gandul meu a fost la copilul meu de 7 ani si m-am gandit ca trebuie sa ma fac bine ca sa pot sa il cresc.
Prietenii au venit la mine la spital, m-au vizitat, s-au necajit si ei. Mi-au spus
sa nu mai fumez, sa fiu linistit, sa fiu tare. Eu tare am fost tot timpul, v-am spus, eu nu m-am necajit niciodata, fizic am fost foarte bine, poate si asta m-a ajutat mult.
Am acceptat diagnosticul si m-am gandit : trebuie sa traiesc, sa ma fac bine, sa cresc copilul asta. Asta e viata mea.
Am fost trimis apoi la tratament la oncologie. Am facut 6 serii de perfuzii cu citostatice. Oncologul meu mi-a spus despre tratamentul citostatic ca dupa o zi, doua dupa ce ma externez din spital, o sa simt durere de oase, dar nu pentru o perioada indelungata de timp, iar in perioada tratamentului o sa imi cada parul. Intr-adevar am ramas chel complet. Dupa perfuzii ma simteam vreo doua trei zile rau. Dureri de oase, oboseala, nu aveam pofta de mancare. Dupa tratament mi-a revenit totul la normal.
Dar chimioterapia nu m-a ajutat deloc pe mine iar doamna doctor mi-a recomandat un tratament nou, sub forma de tablete, ca sa scap de tumoare. Mi-a spus ca mi-a facut o cerere si trebuie s-o trimita la Bucuresti, daca mi-aproba, sa iau medicamentul asta, e foarte bine. Apoi m-a chemat din nou si mi-a spus ca mi s-a aprobat si pot sa iau pastilele imediat. Mi-a vorbit despre acest tratament, mi-a dat si un pliant cu niste poze, mi-a spus sa nu ma sperii daca or sa apara niste bube pe fata, pentru ca asta se cheama alergie iar daca fac alergia asta isi face efectul medicamentul.
Sotia mea se uita foarte mult pe Internet si imi spune tot timpul de acest tratament. Mi-a spus si cand mi s-a aprobat, nevasta-mea m-a incurajat foarte mult, ca face bine la corpul care permite si m-a ajutat foarte mult psihic si asta.
Dupa primele 30 de pastile mi-a redus tumoarea la jumatate. Si dupa urmatoarele 30, aproape complet si de acolo incoace, nu mai e nimic. Va dati seama ca si eu m-am incurajat, am devenit mai puternic si n-am bagat in seama boala deloc.
Acum sunt in tratament cu aceste tablete de doi ani, ma simt foarte bine, ma simt sanatos. Dimineata la ora 7 cand ma trezesc, primul lucru iau pastila. Dupa 2 ore mananc. Asa mi-a spus doamna doctor, ori inainte cu doua ore, ori dupa 2 ore trebuie sa mananc. Pentru ca, spunea dansa, e bine sa nu mananci in perioada asta ca el sa isi faca efectul fara aliment in corp.
Dupa cum mi-a spus doamna doctor, exact la opt zile de la inceperea tratamntului mi-a aparut o eruptie pe fata si pe corp.In prima luna de exemplu eruptia a fost foarte mare. Am fost plin. Pe picioare, de exemplu, nu suportam nici pijamaua. Am avut o perioada in care nu am putut sa ma mai ridic din pat din cauza bubelor. Si in timp ce tumoarea scadea, a scazut si eruptia., iar eu am continat sa iau corect tratamentul, nu am intrerupt nici o zi .Efectul estetic nu m-a deranjat, ca m-am gandit ca indiferent ce estetic am eu, important e ca scap de aceasta boala crunta.
Eu m-am gandit cand am vazut eruptia pe fata mea si pe corp ca iese din tumoare afara. In continuare mai am mancarime pe piele de la aceste tablete. Acest tratament pentru mine a fost mai usor de luat decat injectiile.
Injectia, stiti cum e, mai doare, perfuzia trebuie sa stai acolo mereu sa picure… dar asta ai luat pastila, mai ales ca mi-a facut si bine. Ziua pot sa fac orice, duc copilul la scoala, il aduc, ii mai arat cum sa invete ca e in clasa intai.
Pe mine m-a ajutat acest tratament. Va spun sincer ca la ora actuala ma simt
un om sanatos. Mi-a redat speranta si viata.
Altora care sunt diagnosticati cu cancer pulmonar le dau sfatul sa ia corect aceste pastile daca le suporta, sa nu fumeze, fiindca nu e voie sa fumezi, asa mi s-a spus, iar eu de la operatie n-am mai aprins tigara si nu mai aprind cat traiesc. Si daca n-am fumat, cred ca si asta m-a ajutat mult.
Eu mananc un kilogram de fructe zi de zi. Pacientii e foarte bine sa aiba incredere in medicul oncolog.Eu cu doamna doctor am relatii foarte bune, ma suna dansa cand trebuie sa merg la control daca eu uit, da nu uit. Imi face controlul in fiecare luna, eu in fiecare luna imi fac analizele, din trei in trei luni imi face computer tomografie.
Sunt optimist si consider ca nu mai am nimic acum. Cat timp, ca mai apare, ca nu mai apare, nu stiu. Sa nu se gandeasca la boala, sa fie puternici, sa mearga intotdeauna pe ideea ca se vindeca, eu nu m-am gandit tot timpul ca sunt bolnav. De ce sa te necajesti tot timpul, daca te necajesti, mai rau iti faci. Nevasta mea, copiii mei si prietenii m-au incurajat tot timpul.
M-am gandit : de ce sa ma necajesc ca mor. Nu, domle, mergem inainte!
N-ar fi rau sa existe un material, o carte, stiu eu… sa mai studiem si noi, bolnavii, sa stim de ce sa ne ferim de-aici incolo, daca, Doamne fereste, mai apare vreodata, ca e mai rau cand stii ca esti vindecat si te trezesti dup-aia ca, uite, a reaparut. Ar fi bine sa ma mentin asa cum sunt acuma. Ar fi bine sa intram in dialog unii cu altii , noi bolnavii.
Ma numesc R.V., am 59 de ani si sunt de meserie bobinator motoare electrice. Aceasta meserie a mea a presupus toxicitate.
Am lucrat 17 ani cu diferite lacuri de impregnare, am lucrat cu mult cositor si cu izolatie de sticla pe firul de sarma, izolatie care trebuia curatata si bineinteles ca se scamosa si se si inhala in felul acesta. Dupa acesti 17 am mai lucrat alti 15 ani tot in mediu toxic, undeva la reparatii si acolo taiam motorul, il bagam in cuptor, il incalzeam si scoteam bobinajul din el si asta presupunea temperaturi inalte, gaze de la lacuri.
Sunt casatorita, am un sot foarte bun si o fata de care sunt tare mandra. Nepoti nu am si mi-as dori sa pot trai sa-i vad. Mi-a placut foarte mult sa fac goblenuri, sa gatesc. Imi doresc foarte mult sa reusesc sa construiesc o fantana.
Cu toate ca nu am fumat niciodata, am fost diagnosticata cu cancer bronhopulmonar in urma cu trei ani. Am inceput sa transpir, am tusit doua luni si sotul meu a spus ca trebuie sa mergem urgent la medic. La Spitalul Militar din Timisoara mi s-a descoperit boala.
Mi s-a facut o radioscopie si medicul si-a dat seama ca ceva nu e in regula. Nu mi-a spus nimic, insa cand a mai chemat un medic langa el, medicul radiolog, am spus: gata, aici ceva nu e in regula si m-au intrebat cum am racit. Au spus ca e o problema din cauza unei raceli mai vechi si netratate dar eu nu stiu sa fi fost racita. Eu zic mai degraba ca e de la gaze toxice. Medicul m-a intrebat asa, mai voalat, cu ce am lucrat, ce am facut, atunci mi-am dat seama ca am cancer.
Diagnosticul l-am aflat de la oncologul care ma trateaza. Am cerut sa mi se spuna si mi s-a spus: d-le doctor, nu sunt copil mic, n-o sa-mi spuneti dumneavoastra mie ca toti cei care vin aici au cancer si eu nu. Pai, zic, nu are nici un rost, ca-mi dau seama. Dar spuneti-mi, ca in felul asta eu stiu cum sa reactionez contra bolii. Cum sa ma alimentez, cum sa ma apar cumva. Asa ma ajut si pe mine si pe dumneavoastra. Atunci mi-a spus : aveti cancer bronhopulmonar faza 3 B.
Cand am aflat diagnosticul am plans. Am plans vreo doua zile si m-am gandit asa: si daca plang, boala tot nu mi-o ia nimeni. Ia sa-mi vad eu de treaba mea si cate zile voi avea
de la Dumnezeu si cu medicina care tot avanseaza, atata o sa traiesc. Am acceptat vestea ca atare.
De doi ani ii tot spuneam medicului de familie ca ma apasa ceva in piept.Imi pare rau ca nu mi s-a facut o trimitere la radioscopie. Dar acum regretele-s tarzii.
Eu le-am spus tuturor celor pe care-i cunosc ca am cancer si cred ca am gresit, fiindca toti au inceput sa ma compatimeasca si eu exact asta nu suport. N-am de ce sa fiu compatimita. I se poate intampla boala asta oricui, nimeni nu-i scutit.Uneori vecinele care veneau pe la mine mai plangeau si asta imi pica foarte greu.
Familia trebuie sa ma ajute sa trec peste asta. M-au sustinut moral, mi-au adus ceaiuri, mi-au adus lapte de capra, mi-au adus tot ce auzeau ei ca-i bun pentru plamani.
Dupa ce am aflat boala, mi-a facut medicul perfuzii cu citostatice. Am facut o data pe saptamana, dupa aceea o data la trei saptamani. In urma tratamentului cu citostatice m-am simtit foarte rau: stari de voma, rau, rau de tot, nu simteam gustul alimentelor. Am mai luat calmante si le-am suportat. Culmea e ca n-am slabit, am 90 de kg. Sotul meu a avut grija de mine, mereu mi-a facut de mancare ce-mi placea. Ca si acum boala asta e cu ciubote rosii. Daca-mi place ceva, mananc, daca nu-mi place, nu mananc. Schimb meniul dupa ce-mi trece mie prin cap ca as putea sa mananc.
Mi-au fost facute 30 de doze si atunci a inceput tratamentul sa nu-si mai faca efectul, a inceput sa se mareasca boala mea si mi-a dat un tratament nou sub forma de tablete. Mi-a spus ca este un medicament bun si ca a ajutat foarte multa lume, la multi le-a scazut tumorile. Am avut incredere in el, altfel, la ce te duci la medic daca nu faci ce spune el? Stiu ca se aproba la Casa Nationala, ca e medicament foarte scump dar n-am asteptat. Mi-a dat in fiecare luna medicamentul. Sunt in tratament de noua luni cu aceste tablete. Inainte de a-mi fi recomandate aceste tablete nu stiam nimic despre acest medicament. Am citit din prospect dupa aceea ce stari da. Dar mie nu mi-a dat nici o stare, in afara de aceea de tuse. In rest, n-am avut nici greturi, nici varsaturi, nici ce mai spune acolo.
Inainte de a incepe tratamentul, eram mai slabita si nu prea puteam sa mananc. Acum mananc foarte bine si ma simt mai in putere. In schimb, tusesc. Pe langa toate astea, mai am scaunul moale, nu diaree si am o eruptie pe fata si pe corp. Mi s-a spus ca imi va aparea o eruptie pe piele. Dar nu ma deranjeaza. Pe fata si pe corp ma spal cu sapun si ma dau cu o crema., atata tot. Nu ma deranjeaza atat de tare efectul estetic. Organismul meu suporta mai usor aceste tablete decat citostaticele. Ma simt foarte bine, pot sa respir mai bine si simt gustul mancarii. E mult mai bun.
Faptul ca iau o tableta pe zi pentru mine este o usurare, decat sa stai sa-ti faca perfuzii. E cheltuiala : mers la medic, facut perfuzii. Asta e ceva nemaipomenit, sa stai acasa, sa te tratezi si te duci o data pe luna la medic ca sa ti se dea tratamentul pentru luna urmatoare. Simt mai multa independenta, fiindca nu sunt legata de o ora anume. La doua ore dupa ce am mancat mi-am luat medicamentul si imi fac treaba toata ziua. Ma duc la vecine, fac treaba acasa, mai sterg un praf si fac ceea ce este de facut. Eu sunt convinsa ca, daca voi trai vreo doi ani, se va descoperi poate altceva, de la zi la zi se poate descoperii un alt medicament si poate voi fi si eu beneficiara lui. Nu se stie. Acum sunt multumita ca exista acest tratament.
Eu vreau sa traiesc, sa nu fiu povara pentru familie, sa ma pot misca. Ar fi foarte important daca oamenilor li s-ar explica ce este toxic, cum le afecteaza viata, cum ii afecteaza boala, ce organe le pot fi afectate. Fiindca eu, daca mi s-ar fi spus atunci, lasam lucrul asta sau ma protejam, ca mai exista meserii pe care sa le poti face. Foarte importanta e campania antifumat. Eu nu suport fumul de tigara, nu l-am suportat in viata mea.
Eu sunt o fire foarte vesela. Toata viata am cantat, am glumit. Acum m-am gandit la rau, in cinci minute m-am gandit la bine. Si am spus: ei, spune medicul ca-i cancer, dar poate nici nu-i cancer. Si daca e cancer, au mai fost altii care s-au vindecat de cancer, iau si eu medicamente si o sa ma simt bine. N-am fost asa: vai, am cancer! Nici acum nu ma gandesc: Doamne, am cancer – cancerul e moarte. Cand o fi sa mor, o sa vad eu, dar pana atunci ma bucur de o floare, ma bucur de o padure toamna, de un pom, de orice, imi ofera viata in functie de anotimp. Imi place sa privesc florile, am mii de lalele si fel de fel de alte flori. Deci nu sunt asa, sa ma iau, vai!, iaca cine stie cat traiesc?! E clar: cine se naste moare si cand mi-o veni si mie randul o sa mor si eu, dar pana atunci iau medicamente ca sa nu mor!
